Știința își aduce director sportiv din Olanda!** Stângă: „Aștept un telefon să vin să mă apuc de treabă!”

Știința își aduce director sportiv din Olanda!** Stângă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova face pași uriași către revenirea în fotbalul românesc. Adrian Mititelu a definitivat un aspect extrem de important în vederea reînscrierii în sezonul următor al ligii secunde, prin numirea mai multor foste glorii în funcții de bază în organigrama clubului.

Astfel, Ilie Balaci ar urma să fie managerul general al grupării din Bănie, în timp ce colegul de generație al acestuia, Aurel Țicleanu, va fi antrenor principal. Acesta i-a propus și lui Ovidiu Stângă postura de director sportiv, „Olandezul” promovând cu Știința în 2006 în Liga I. Fostul mijlocaș al oltenilor a acceptat imediat propunerea lui Mititelu, chiar dacă de câțiva ani locuiește cu familia în Olanda, la Eidhoven, unde deține un apartament.

„Pentru mine, lucrurile sunt simple. Craiova este echipa mea de suflet și nu aveam cum să refuz această ofertă. Atâta timp cât mi s-a prezentat că va fi un proiect serios, eu nu fac decât să aștept un telefon să vin să mă apuc de treabă. Am fost căutat de suporteri, iar acest lucru mă bucură, deoarece simt că sunt primit bine de toată lumea. Mă bucur că nu s-a uitat că am jucat și eu la Știința, iar acum 7 ani am promovat cu echipa ca antrenor-jucător. Chiar dacă am familia în Olanda, asta nu mă împiedică să locuiesc în Craiova”, a spus Ovidiu Stângă pentru ProSport.

Primaria și Mititelu vor investi 100.000 euro în stadionul Ion Oblemeco. Ajunsă în paragină, arena va suferi unele modificări. Banii vor fi folosiți pentru însămânțarea gazonului, reamenajarea locurilor pentru spectatori și igienizarea împrejurimilor.

1990-1995 și 2005-2007 sunt perioadele în care Stângă a jucat la Universitatea Craiova

Ultima echipă antrenată de Ovidiu Stângă a fost selecționata U18 a României
 

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×